Unirile-s de 3 feluri:Mare, Mică şi ce-i aia, mă?!

Ianuarie 29, 2009 at 10:54 pm (A new era of the blog!) (, , , , )

Pentru că acum câţiva ani transformase Arcul de Triumf în poartă de fotbal cu ocazia unui clip publicitar, Stelică a crezut că i cuvine oficierea unirii cu mireasa în monumentul cu pricina. S-a înşelat. Inclusiv cu nevasta. Pentru cine nu ştie, băiatul ăsta, Stelică, a fost portarul echipei naţionale, iar asta a fost o introducere pentru a vă spune că, de ziua Unirii Mici, am urcat pe un crac al Arcului şi am coborât pe celălalt, nu înainte de a privi în cele 4 zări de pe „acoperiş”.

Soare şi 15 grade , dar în interiorul pietrei – frig de înţepeneai! Un pic defazate, expoziţia şi proiecţia de filme erau de pe vremea Unirii Mari. Neînchipuit de înalt Arcul.  Sau poate Triumful…

Legendă: Biserica Caşin, Stadionul de Rugby Tineretului (unde a cântat Cohen), Palatul Scânteii Libere,  Parcul Herăstrău.

25 comentarii

  1. Epigonul said,

    Piaţa Charles de Gaulle era contre-jour…

  2. Gândac said,

    Interesant

  3. manolo said,

    Da. Interesant. Ploiestiul. Se vede in zare. Ceva mai departe, 15 grade dreapta, se vede si Buzaul.

  4. Gândac said,

    Mai harcana, cu efect, şi Călimăneştiul

  5. Epigonul said,

    hai şi-un Cântecel de gară dulce (de Emil B.)

    Dacă vrei să mă iubeşti,
    Vino-n gară la Belceşti
    Căci te-aştept cu trei caleşti.

    Prima o să-ţi poarte trupul
    Pe care la noapte rupu-l
    Fără nici un pic de scrupul.

    A doua, cea mai uşure,
    C-un cal pag şi roata-n mure,
    Rochia o să ţi-o fure.

    Iar în ultima caleaşcă
    Voi sta eu, suav şi fleaşcă,
    Bîndu-ţi sufletul din ceaşcă.

  6. Epigonul said,

    Care ştii pe unde e Belceştiul ăsta, că pare tentant…

  7. Gândac said,

    Pe lângă Iaşi, să trăieşti!

  8. Chip said,

    Cine a batut tara in lung si-n lat stieeee!

  9. Gândac said,

    Da, sunt un bătător de ţară

  10. Epigonul said,

    Capitalisti, aveti aici ceva mai central si mai „desuet” decat microraionul Drumul Taberei: http://blog.alexgalmeanu.com/?p=1350

  11. Gândac said,

    O cu totul altă lume!

  12. Chip said,

    Despre orasul lui Bucur am gasit :
    http://www.bukresh.blogspot.com/
    Tot aici gasiti si mijloacele de transporturi care circulau prin Drumul Taberei in ’89.
    Erau destul de aglomerate . . . se mergea pe si in turela. A se observa si modalitatea de a controla biletele.

  13. Monica said,

    Cica o sa ne scoata la vot (in Drumul Taberei), sa vada daca vrem metrou sau …. tufe de trandafiri…
    …caini vagabonzi sau … biciclete…

  14. Gândac said,

    Votaţi, votaţi, votaţi
    Şi nu vă mai certaţi!

  15. Epigonul said,

    @12… excelent blog! abia acum mi-am gasit timp sa-l rasfoiesc, a meritat.
    si daca n-am putut eu sa pozez piata Charles de Gaulle, iat-o aici:

  16. Epigonul said,

    de la IT Morar de pe blog, traduceri ale unor localitati romanesti:

    Afumaţi – Neversober
    Urlaţi – Gimme Some Noise
    Constanţa – The Steadiness
    Slobozia – A Very Wrong Local Tradition
    Călăraşi – Silly-dressed Folks on Horses
    Piteşti – Youdohide
    Oneşti – The Sincere
    Huşi – Shoo
    Buhuşi – Boo
    Satu-Mare – The Rather Roomy Rural Community
    Slatina – Slut Tina
    Târgu Frumos – The Aesthetically Pleasing Bazaar
    Buzău – Really Fat Lip
    Năvodari – Networkers
    Dor Mărunt – Miniature Melancholy
    Voluntari – Town of Unpaid Assistants.

  17. Epigonul said,

    Unii cititori si-au adus si ei prinosul: Baicoi – Hey, ball
    Oare Fetesti cum s-ar spune?!

  18. Monica said,

    Girls Know

  19. Gândac said,

    Dar Bucureşti?

    Happinessy?
    Happiness-are?

  20. Monica said,

    după cum arată … Happy-less

  21. Epigonul said,

    Directia 5 se pare ca a apucat spre o alta… directie! Cu doua exceptii, piesele de pe ultimul album (cred ca e ultimul, ca pe site-ul lor nu se sufla o vorbulita despre Ambiental Cosmic) sunt instrumentale. Doar Rotatie mi-a placut, oarecum…
    http://www.trilulilu.ro/Acelashi/39a452b2305a07

  22. Chip said,

    In ce Directie au luat-o? Spre Nord prin Nord-Vest?
    Sa nu se intilneasca cu Madonna. Conform tabloidelor diva ne va vizita la Buc.

  23. Gândac said,

    Maradona!!!!!!!!!!!!!!!!

  24. Chip said,

    Oare Maradona invata „Pumele” la antrenament cum sa dea gol cu mina?
    La ce casete s-or uita?🙂

  25. Chip said,

    E clar ma mut in parcul Izvor.
    Ramin acolo dupa Depeche poate prin un loc la Madonna🙂
    :http://www.myticket.ro/vodafone/ro/bilete/135/coduritelefon//madonna-sticky-sweet-tour-(vodafone).html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: