3 festivaluri într-una (sau întruna)

august 24, 2008 at 6:46 pm (A new era of the blog!) (adrian paunescu, anonimul, boogie, ceausescu, delta dunarii, festivalul minoritatilor, jean luc ponty, mircea vintila, nguyen le, sfantu gheorghe, stufstock, sulina)

Într-una, adică într-o săptămână. Şi întruna fiindcă s-au legat şi suprapus.
Epopeea începe la Sulina. Nu mai fusesem niciodată în Deltă, aşa că vreo trei zile am repezentat “minoritatea celor aflaţi pentru întâiaşi dată în Deltă” la Festivalul Minorităţilor, care, nu chiar întâmplător, se petrecea zilele acelea la Sulina. Mi-au plăcut şi locul, şi festivalul. Aici şi dincoace puteţi vedea toţi participanţii în exerciţiul funcţiunii, oarecum împărţiţi de mine în două secţiuni (un fişier contiguu depăşea posibilităţile de cazare ale celor de la youtube). Nu agreez ideea de ierarhizare în cazul de faţă, aşa că n-o să vă spun cine a câştigat. Pe mine m-a cucerit plăcerea fiecăruia de a purta costumele tradiţionale, de a dansa după datină şi a cânta pe limba lui.
Venise momentul s-o şterg “la Sfântu”. Acolo îşi luase deja viteză Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul. Drumul de la Sulina la Sfântu Gheorghe, ales de Boris, barcagiul (paranteză pentru ingineri: motor Yamaha de 15 cai, pe benzină, consum de 3 litri pe oră – distanţa de aproape 40 de km a fost dovedită în vreo 3 ore, faceţi socoteala!), l-am făcut pe canale uşor ocolite şi prin ghioluri. A fost… Nu mă încumet la descriere, dar vă puteţi face o impresie.
În chiar prima seară a cântat Mircea Vintilă. Ce puteam cere mai mult?! Apoi filme, până dimineaţa. Lungmetrajele alternau cu scurtele. Ţânţarii, minoritari la Sulina, păreau cinefili înrăiţi. Din poziţia clasică de vizionare, publicul luneca uşor pe izoprene, iar când frigul începea să pişte mai rău ca ţânţarii, se strecura în sacii de dormit. Ici, colo, se mai adormea, căci berea îşi cerea şi ea tributul. Despre filme, ce pot să împărtăşesc?! Lungile mi-au cam plăcut, mai ales românescul Boogie, că era cu nişte foşti colegi de şcoală care se întâlneau după vreo 10 ani şi mai bine, iar replicile lor puteau concura cu ale noastre la coloratură, atunci când suntem între băieţi! 🙂 În schimb, scurtmetrajele oscilau. Unele erau sclipitoare, altele surclasau “incapacitatea mea de neînţelegere”! Bune şi inserţiile de la happyfish, cel mai mult mi-a plăcut lectura fără diacritice a unei Scrisori a lui Adrian Păunescu către Ceauşescu. Faza “aşa nu” s-a petrecut la începutul serii de vineri, când un trio care interpreta un fel de muzică de ambianţă, cu teme instrumentale cunoscute, a fost pur şi simplu uşuit de pe scenă, oamenii fiind nevoiţi să se întrerupă în toiul unei melodii…
Dimineaţa următoare am izbutit cu greu să evadez de la Sfântu! Unicul catamaran programat pentru sâmbătă a înghiţit abia jumătate dintre turişti, iar localnicii nu prea se îmbiau la drum aşa lung. Dar nici nu concepeam să ratez ultima zi de Stufstock! După îndelungi căutări şi parlamentări, am găsit o barcă numai bună pentru programul “Rabla” şi am făcut 5 ore lungi până la Murighiol, de unde se putea continua drumul pe uscat. În fine, spre seară descindeam în Vamă… După două beri solitare, au început să apară şi primele feţe cunoscute. Totuşi, nimeni n-a vrut să mă însoţească la concert… Mie, unuia, mi s-a părut OK ideea pe care s-a mers anul ăsta la Stufstock, aceea de a asculta şi a lua aminte, aşa că atmosfera de jazz din ultima seară de festival chiar mi s-a potrivit. Pe lângă Jean Luc Ponty (are la CV ani buni de Mahavishnu Orchestra), mi-au mai plăcut şi Nguyen Le (solista interesantă, şi ca voce şi ca prezenţă scenică). Revenit pe plajă, nu-mi mai doream decât să pierd şirul, iar în Vamă sunt destule locuri perfecte pentru asta… Nu-mi amintesc decât că m-am trezit a doua zi la 10, pe bancheta din spate, cu ambele portiere lăsate inspirat deschise, întrucât aşa am putut dormi comod, cu picioarele întinse, în timp ce la extremitatea cealaltă briza a diluat aburii. Obligatorie baia în mare, apoi am tras maşina mai aproape de Stuf (am parcat cam aşa) pentru un ultim suc (mă ardea tare, nu numai soarele!). Am plecat cu slipul agăţat la retrovizoare (la exterior, normal!), am pus CD-ul cu Buze blonde şi am luat şi nişte autostopişti pentru că nu-mi place să tac de unul singur…