Revedere 2.3

Iată că a venit şi clipa cea mare, cu 3 zile înainte de Revedere! Realizarea colajului a fost mai grea decât aş fi crezut, unele părţi sunt mai bune, altele au trebuit să fie refăcute pentru a deveni mai puţin perfecte :), de aceea ţin să mulţumesc următorilor colegi, în ordinea apariţiei, dar şi a dispariţiei:

Cip – a filmat de două ori, a avut recuzită, scenariu, s-a străduit. Păcat că nu vine!

Stâncă – a fost singurul care nu mi-a trimis filmarea pe landscape, deci apărea înclinat la 90 de grade şi mi-a luat vreo 3 ore să-l încadrez fără să-l fac gras (cred că acum e chiar mai slab, ne vom convinge la Revedere). Vă rog, admiraţi-i zâmbetul de la final…

Sandrinio – omul care a apărut cel mai des pe sticlă dintre noi a trimis şi el de două ori şi nu s-a sincronizat deloc, odată recitând versurile fără melodie pe fundal, a doua oară pe melodia… lui Taxi! Deşi telegenic, inutilizabil.

Sorin Moise: sincronizare perfectă, chiar şi voce, dacă nu s-ar fi uitat în monitor la fiecare vers ar fi fost perfect.

Cătălin – a filmat o singură dată, suprapunând versurile tot pe melodia lui Taxi, deci munca în zadar. Ca să-l citez, „îţi place, nu-ţi place, altul tata nu mai face”! 🙂

Tataie – singurul care mi-a trimis filmuleţul încadrat perfect la rol, în plus, când l-am suprapus peste sunet l-am nimerit din prima, la fix. Am muncit cam 3 secunde!

Viraj – filmat de mine, la cârciumă, după nişte beri. Am avut vreo 4-5 tentative până am ajuns la ceea ce credeam noi că e bine, dar până la urmă a trebuit să splitez fişierul ca să-l suprapun cât de cât.

Patronu – am avut de unde alege, diverse decoruri, garderobă, se respectă omul!

Pelicanu – ca să-l citez şi pe el, la al nuştiucâtetelea sms în care îl întrebam când, mi-a răspuns: „mâine, poate? joi, sigur!”. N-a filmat, dar dacă o făcea, sunt sigur că se lansa.

Manolo – profil aerodinamic, disponibilitate, dacă mai dădea o dublă (5-5, 6-6) era perfect.

Gândac – a acceptat să filmeze o parte care era gândită pentru una dintre colege, plus partea finală unde ai putea să juri că are cuvintele la el!

Acestea fiind zise, treceţi la vizionare şi hai la Revedere!

53 comentarii

  1. Gandac said,

    Aeeeee!

  2. manolo said,

    pixeli albastrii

  3. ninaalexandru said,

    Bravo baieti, va felicit. Iar tu Gabi,….ce sa zic: Esti cel mai tare!!!!! pentru tot ce faci. Pacat! ca nu va pot imbratisa la revederea asta, ….data viitoare voi fi cu voi. PROMIT. VA PUP.

  4. Monica said,

    Senzaţie!

  5. Gabi Manta said,

    @Nina: Data viitoare trebuie să le cerem voiie copiilor să ne lase la Revedere! 🙂

    @Monica: Era cu adevărat senzaţie dacă te băgai şi tu la filmare!

  6. Monica said,

    Phoenix… Pasărea Phoenix… Lehliu

    • Monica said,

      Pasărea, Fundulea, Lehliu, Ciulnita, Feteşti, Constanţa, Mangalia …

      • DanutO said,

        Trenul pleaca de la linia 3!

  7. manolo said,

    Frontiera Lehliu ?

  8. Monica said,

    SPACE: The final frontier.

  9. Gabi Manta said,

    Cefericiţii au un limbaj al lor sau ce?!

    • Gandac said,

      Vai vama lor!

      • Petre said,

        Pas du tous vrais ! Ils sont les premiers toujours, mais apres 15 annes !

    • Monica said,

      mai citeşte şi tu … un tricou … ceva…

  10. Gandac said,

    Qui est Petre?

  11. Gabi Manta said,

    Petre est Pierre! 🙂

    Mâine e ziua?! Mai am atâtea de făcut că mi se pare o veşnicie până atunci…

  12. manolo said,

    petricaaaa da pe pro tv !!!

  13. bobo said,

    mai face cineva o actualizare a listei, ,, in baza confirmatilor?

  14. Chip said,

    cu asta sigur ajungem la eurovision p.s. nenea Taxi ce parere are?

  15. Gabi Manta said,

    Bodo, zici că ai nuntă, frate!
    Ce-avea lista? O actualizăm acolo, c-o fi unul în plus sau în minus, om vedea.

    Iar nenea Taxi n-a apucat încă să aibă vreo părere.

  16. Gandac said,

    Tinuta la cina festivă este impusă:

    -fără dungă la pantaloni
    -fără cuie la tocuri,
    -fără pene la eşarfe
    -fără cravată la nod

    Totuşi să aveţi ceva pe/cu voi

  17. Gandac said,

    De muzică se ocupă cineva sau e gata ocupată?

  18. Gabi Manta said,

    Talentele din videoclip abia aşteaptă să se afirme şi cu vocea lor.

  19. manolo said,

    Toata lumea a laudat regizorul, da’ actorii … D’aia pleaca din tara ca nu sunt apreciati aici la ei acasa.

  20. Gabi Manta said,

    Nu sunt apreciaţi la ei la ţară!

  21. manolo said,

    Un fleac … m-a ciuruit …

  22. patronu' said,

    Muzica am eu , pentru toate gust(a)(u)rile

  23. patronu' said,

    bea cineva vin rosu ? ca sa stiu daca aduc

  24. manolo said,

    Nu mai e nimeni pe aici?
    Ati plecat deja sa prideti locuri in fata langa lautari?

  25. Gabi Manta said,

    Atenţie! Cică Manolo e în tribună la Spania-Irlanda!

    • Gandac said,

      Acu’ doi ani avea roşu-n gât

  26. Gabi Manta said,

    Ce zi de 15 iunie! Soare strălucitor de la ora 7, nici urmă de vreun nor. Aşa este şi în Vamă, m-am uitat pe mobotix. Mai mergem?

  27. Gandac said,

    Eu zic să nu mai stăm… nici pe loc, nici pe gânduri!

  28. Gabi Manta said,

    M-a sunat Nedeloaie, ăsta a ajuns deja în Vamă! 🙂

    • Gandac said,

      Şi pe mine m-a sunat, a ajuns ticalosul, e cu berea În lăbuţe!

  29. Gabi Manta said,

    Iar ne-o ia înainte…

  30. sorinmoise said,

    ce program aveti maine ca vin si eu

  31. la_pleasneala@yahoo.com said,

    Moise, revederea de 15 ani n-a avut qvorum, deci ne vedem peste 5 ani, cand te rog frumos sa-mi scrii cu o zi inainte care ar fi programul pentru a doua zi… Stop, între timp a venit si Gândac si avem qvorum!

  32. Gabi Manta said,

    Comentariul de mai sus a fost unul colectiv. Cred… 🙂 Oricum, s-a făcut jonctiunea, va asteptam!

  33. Monica said,

  34. Gabi Manta said,

    Monica, dacă nu pierdeai stick-ul ăla cu mp3-uri am fi întinerit brusc! 😉

    Aştept poze de la toată lumea ca să fac o selecţie pentru blog.

  35. Gabi Manta said,

    Hai băieţi, mai cu vână, că tot Monica a fost prima care a trimis poze. Folosiţi tot adresa aia de la videoclip. 😉

  36. Gabi Manta said,

    OK, mi-a trimis si Patronu, ceilalţi probabil aşteaptă weekendul. Dar să fie weekendul ăsta, că următoarele două sunt în concediu.

  37. patronu' said,

    @ Gabi , pozele ???????????

  38. manolo said,

    O poza cu stick-ul ala renumit ai?

  39. Gabi Manta said,

    Mai durează o zi-două cu pozele. Oricum, alţi donatori n-au apărut…

Lasă un comentariu