Stufstock 2009
Am ajuns in Vama vineri noapte, chiar in toiul concertului Celelalte Cuvinte. Am completat cu Luna Amara si pe urma am asteptat rasaritul!
(va urma curand si selectia din ultima seara)
(Up-date 11 sept.) Ca si in 2006, Stufstock s-a suprapus cu un meci al nationalei. Ca si atunci, am terminat la egalitate! Asa ca am ajuns la scena la miezul noptii, ratand E.M.I.L. si Zob. Totusi, l-am prins intr-o forma de zile mari pe Dan Iliescu si pe Artan mai mucalit ca niciodata, dupa care le-am luat Urma moldovenilor de la Zdob si Zdub…
Back to business!
V-aţi întors din vacanţă? Nu?! Eu da… În două săptămâni petrecute într-o micuţă dar vioaie localitate din Siclia, Roccalumera, am prins două festivaluri complementare, unul de rock şi unul de folclor.
RoccaRock este un concurs anual destinat trupelor tinere, cu scena amplasată pe plajă, ca la Stufstock, în curând. Are un motto simpatic şi autoironic: Al Passato si Scrive Woodstock, al Presente si Legge RoccaRock )În trecut se scria Woodstock, în prezent se citeşte RoccaRock!). N-am fost de faţă în prima seară din cauză de meci, dar se pare că n-am pierdut nimic fiindcă tot podiumul a fost ocupat de trupe din seara a doua. A câştigat Flames of Hate, deşi mie mi-a placut mai mult Memories Lab. Chiar simţeam nevoia de rock italian, cantabil, “meloduios”…
Festivalul de folclor era deja la a paişpea ediţie (consecvenţi oamenii!), însă anul ăsta n-am avut parte şi de vreun ansamblu românesc. Totuşi, la final, organizatorii aduc pe scenă o fetiţă româncă îmbrăcată în costum popular, care smulge aplauzele publicului printr-o replică în dialect sicilian:
Folk You! Folk You Too…
Se face trotuarul şi în Vamă! La propriu, pe uliţa aia de lângă plajă, care duce spre rulote şi bulgari, printre şirurile nesfârşite de “locante”… Urmează telegondolă?!
Dar să trec la ce contează. Am fost prima dată la Folk You. Am ratat “doar” prima seară, aia cu cei 3A – Ada Milea, Alifantis şi Andrieş. O mai fi rămas ceva şi pentru celelalte seri?! Puteţi vedea ce anume în selecţia de mai jos (doar “Amintire cu haiduci”, cântată de Chilian cu Tucă pe post de copilot, am lăsat-o integral, colegii ştiu de ce!). Am filmat de unde m-a prins acţiunea, mai departe, mai îndeaproape, când tolănit, când pe vârfuri…
Manowar la B’estfest
După ce au scăpat de problemele tehnice cu “the fucking generator”, basistul Joey DeMaio, responsabilul cu vrăjeala pesemne, a ţinut un discurs destul de lunguţ în limba română. Sufleurul era ascuns in cască, iar DeMaio se pare că are o bună ureche muzicală! 
A început cam aşa: “Salut Bucureşti! Credeaţi că o să spun Budapesta? Nu, pentru că…” (vedeţi mai jos continuarea şi bălăriile în care ajunge; totuşi, finalul cu “Did Metallica, Iron Maiden, Motorhead speak Romanian? Who speak Romanian?” mi s-a părut simpatic, nu trufaş)
Şi pentru că îl ştiţi pe Sandrinio mare fan, adaug aici şi un link la blogul lui!
Noaptea lungă a filmelor scurte
Vineri noapte, împreună cu colegul Cip, am băgat nişte scurte. Metraje. Potopul n-a fost după noi, ci contemporan cu noi, aşa că de la Arhitectură la TNB ne-am cam spălat de păcate. Lume multă, proiecţie în vreo 4 săli pline de cinefili (sau de persoane care se adăposteau de ploaie?!). Am prins un loc pe jos, ca la trenul de noapte, mi-am pus puloverul sub cap şi, când calitatea filmelor îmi ofereau prilejul, adormeam precum cei aleşi. Cip zicea că nici sirenelor pompierilor care treceau spre Biserica Armenească n-au reuşit să mă impresioneze.
Am filmat de jos, când şi când, şi câş. Aveţi grijă cine e prin preajmă la vizionare, pentru că unele secvenţe sunt mai deocheate…
Romeo şi Julieta
O capodoperetă, cum ar spune cineva… Un spectacol colorat, inclusiv ca limbaj. Oricum, piesa îşi păstrează forţa - ca dovadă, la scena morţii Julietei, fi-miu, Matei, plângea de se scutura cămeşa pe el!
Maşina ECO
-
- Eco1
-
- Eco2
Lectura 2.0
Citeam într-o noapte articolul ăsta al lui Radu Cosaşu. Mă izbesc încă de la început de pilda cu Brasillach şi nu pot să trec mai departe, trebuie să ştiu mai întâi care-i treaba cu acest domn. Nu intru imediat pe Wikipedia, nu vreau bibliografie pe tavă, prefer învăluirea pe Google. Ajung întâi pe site-ul lui Jann Halexander. Ăsta este un interpret – excentric, francez şi mulatru. Ce legătură este între el şi Brasillach? Păi are un cântec intitulat Brasillach 1945! Bun, îl ascult (interesant stilul!), dar înainte de a trece mai departe îmi atrage atenţia o declaraţie de dragoste a francezului pentru… Vlad Ţepeş! Materializată, evident, într-o melodie. O ascult şi pe asta - din text reiese că Ţepeş este de fapt vampirul Dracula! – mai ascult şi alte piese, apoi trec la alte site-uri. În fine, aflu că scriitorul Brasillach (Robert, nu Raymond) a crezut sincer în viitorul fascist al Franţei şi a militat activ pentru asta în timpul celui de-al doilea război mondial. Dar suficient de activ ca să-l execute? Păi n-au făcut decât să-i întoarcă favoarea, căci Brasillach cerea împuşcarea compatrioţilor săi din Rezistenţă!
Acum eram gata de întoarcerea la articolul lui Cosaşu. Asta până când mă poticnesc de un alt personaj, Roger Cîmpeanu. Ehe, cu ăsta chiar că mi-am găsit beleaua, numai referinţe vagi… Nimeresc la început pe un site cu răspunsurile lui Cosaşu la chestionarul lui Proust, unde e pomenit şi Roger Cîmpeanu, redundant. Apoi, găsesc un link la romaniaculturala.ro, unde e amintit într-un interviu al lui Gelu Ionescu. Cine e Gelu Ionescu, n-am mai căutat, devenise clar din interviu. Dar tot nu mă lămurisem cu Roger! Îmi calc pe inimă şi apelez la Wikipedia. Nimic! Abia asta mă stârneşte cu adevărat… Mă întorc la Google şi un alt link mă duce la un site din Basarabia (UE Voronin!); aici citesc un fel de scrisoare deschisă a lui Paul Goma (ce bine, ăsta ştiam cine este!), foarte contondentă la adresa lui Nicolae Manolescu; din text aflu ca misteriosul Roger Cîmpeanu ar fi fost considerat de securitate “semit”!
Mai găsesc o referire pe un site în limba turcă, din care nu pot înţelege nimic. Aflat într-un punct mort, am inspiraţia de a da căutare şi după Roger Câmpeanu, cu “â”… Altă viaţă! Imediat aflu despre “secretarul general de redacţie Roger Câmpeanu, un gazetar de prim rang” (la Contemporanul şi România Literară). Şi, în sfârşit, de unde nu mă aşteptam (la radio3net), lapidar: 2000 A murit ROGER CÂMPEANU, prozator si jurnalist (n. 1929). Iată, aşadar, cine era misteriosul partener de belotă al lui Radu Cosaşu şi Laurenţiu Ulici! N-am izbutit să găsesc însă vreo referinţă la opera sa…
Revin istovit la articolul iniţial şi de data asta îl duc la bun sfârşit. Afară se crăpa de ziuă… Cam aşa se prezintă aventura unei lecturi în epoca Internetului. Nivelul superior. Acum 15 ani aş fi citit articolul în ziar, iar Brasillach ar fi rămas doar un nume, că doar nu m-aş fi deplasat prin biblioteci să-l caut pe la indici alfabetici. Pentru o ultimă edificare, am extras din biblioteca proprie un Dicţionar de scriitori străini, 700 de pagini. Brasillach nu figurează…
În concluzie, trăiască, totuşi, Internetul! 
Colegul Cătălin a ajuns (prea) departe…
Playback de Mărţişor – Flamingo Toys!
Unirile-s de 3 feluri:Mare, Mică şi ce-i aia, mă?!
Pentru că acum câţiva ani transformase Arcul de Triumf în poartă de fotbal cu ocazia unui clip publicitar, Stelică a crezut că i cuvine oficierea unirii cu mireasa în monumentul cu pricina. S-a înşelat. Inclusiv cu nevasta. Pentru cine nu ştie, băiatul ăsta, Stelică, a fost portarul echipei naţionale, iar asta a fost o introducere pentru a vă spune că, de ziua Unirii Mici, am urcat pe un crac al Arcului şi am coborât pe celălalt, nu înainte de a privi în cele 4 zări de pe “acoperiş”.
Soare şi 15 grade , dar în interiorul pietrei – frig de înţepeneai! Un pic defazate, expoziţia şi proiecţia de filme erau de pe vremea Unirii Mari. Neînchipuit de înalt Arcul. Sau poate Triumful…
Legendă: Biserica Caşin, Stadionul de Rugby Tineretului (unde a cântat Cohen), Palatul Scânteii Libere, Parcul Herăstrău.
La obloace busuioace…
Crăciun fericit şi ţie!
Alianţă cu PLM
Aşadar mezlianţa pusă la cale pentru guvernare este PD-L şi PSD+PC, care se poate citi mult mai bine astfel: PeDe minus Le şi PeSeDe cruce PeCe…
M-ar amuza, dacă nu m-ar deprima, faptul că oameni ca Patapievici, Cărtărescu, Traian Radu Ungureanu, fie şi Cristoiu, îşi pun mintea cu politica, îşi pierd preţiosul timpul iluzionându-se că pot crea ceva de valoare. Cum acumulează ei, consecutiv, speranţe şi dezamăgiri! Iată jucăria lor de oameni mari, politica… Doar în poezie din bube , mucegaiuri şi noroi ieşi-vor altceva decât jeguri, jafuri şi puroi. E postulat, nu utopie!
Clasa noastră politică e plină de laşi şi borfaşi, oportunişti şi fomişti, trădători şi prădători, curve şi şulfe, banali şi penali, atârnători şi de rahat mâncători, mitocani şi mitomani, smintiţi şi nesimţiţi, îngălaţi şi depravaţi, dubioşi şi caraghioşi… Un principiu de drept spune că mai bine să scape 10 vinovaţi decât să fie condamnat un singur nevinovat, dar în politică i-am sacrificat fără regrete pe toţi, fără milă pentru cei câţiva rătăciţi. Mi-aş dori să pot inventa bomba pentru politicieni! Nu, nici măcar nu-i vreau exterminaţi, doar să se întrupeze într-o altă dimensiune, să se guverneze acolo între ei, să se perpetueze între ei ca specie, să ajungă să ceară pensii mai mari şi medicamente compensate de la progeniturile lor…
În ce mă priveşte, politicienilor români le-am propus mai demult Alianţa cu PLM. Dacă n-ar fi interpretabil, aş putea spune că-i doare-n cur!
Solutia optima de fluidizare a traficului!
-
- Decat sa-ti gasesti masina lovita in parcare, mai bine esuata!
-
- Era o zi oarecare in Bucuresti, fara intemperii…
-
- … doar ca la munte ninsese abundent :)
Minicronică de majorat
Vineri seara am apucat intr-o directie buna. Era Directia 5, care avea concert de majorat, adica sarbatorea 18 ani de la prima atestare documentară. Din păcate, din cauza iuresului (am fost si la fotbal, pe urma m-am intors la birou de unde am plecat in ultimul moment), nu mi-am luat digitala si nu am alte mărturii in afara rândurilor de faţă.
Surpriza a fost cooptarea fostului solist, Tony Şeicărescu, acum la Krypton (are acolo o melodie frumoasă, Mă prefac în ploi). Cu toate astea, Tony nu este solistul cu care s-a lansat trupa in ‘91.
Aveti aici un link la primul album, de pe care vă recomand piesa “Voi pluti”, prima compusă ever de Marian Ionescu, cu Dragoş Bădoi – voce.
De la al doilea album, faimosul “Seducţie” (alegeţi piesa omonimă), a urmat Tony la voce.
La Cristi Enache, solistul din ultimii 10 ani nu vă mai dau link, că îl ştiţi prea bine.
Se pare că, după ce s-a scindat trupa (un timp au existat două trupe, Direcţia V şi Direcţia 5!), a fost cooptat ca solist Gabi Nicolau de la Krypton, dar cu care s-a cântat doar în concerte, fără să apară pe vreun album. Ar fi fost interesant de ascultat cum sună piesele trupei în interpretarea lui Gabi Nicolau aka Guriţă, care are voce rock!
Dar să revin… Baietii sunt mai duri in concert, insa nu intrec măsura. Din cele 207 melodii câte spunea Marian Ionescu că are trupa în palmares (inclusiv cele cu Loredana, că altfel nu ies la socoteală), au cântat 16, alese pe spânceană, adică numai bune pentru publicul preponderent feminin din sală. Aşa suna şi un subtitlu al unui album, “muzică pentru doamne şi domnişoare”, iar fetele nu s-au lăsat aşteptate. Fie în grup, fie singure (foarte multe!), de la puştoaice care-i aruncau bileţele lui Cristi Enache pe scenă şi până la femei cărora le-aş fi vorbit cu dumneavoastră, toate au cântat şi dansat pe melodiile Direcţei 5… Mi-a(u) plăcut!
Cum mi-am petrecut sfarsitul de saptamina cu Cohen (by Cipi)
A venit si ziua cea mare. Inarmat cu camera foto si pelerina de ploaie am purces spre locul faptei hotarit sa sparg cordoanele de jandarmi si de “badigarzi”. Vreme usor rece, coafura rezista, trec fara probleme de controalele corporale ale baietilor in uniforme. Bila alba! Dupa scanarile de bilet ale domnisoarelor dragute de la organizare ajung pe gazonul verde al stadionului intreg fara nicio zgarietura.
Inevitabil apare si clasica coada la jetoane. Aici nu sunt buni banii dumneavoastra par a spune organizatorii. Sunt unii mai cu motz care vind pe lei. De ce nu si-n euro la cursul zilei? Scena arata bine, la locul ei, cu instrumentele pe pozitie, parca seamana cu cea de la Lenny. Sau poate m-am obisnuit eu si am vedenii. Fara probe de sunet. Fara muzica pe fundal.
Fara nicio trupa in deschidere, Cohen incepe sa cinte la 7, 7 si ceva. Nu a intirziat mai mult de sfertul academic.
Trupa arata bine..Sunt totzi imbracati la costum, la dunga, cu palariile aferente. Si sunetistii sunt la tzol festiv! Scuze, basistul care e si producator, are basca sau bereta. Parca ar fi desprinsi din clanul Soprano. Si totusi nu incepuse o cafteala intre clanuri, ci o cantare. Tobarul latin (Rafael parca) e mai tinar, are plete si aduce un pic cu Trujilio, basistul de la Metallica. Banuiesc ca a frint inimi prin public. Asta daca a mai ramas ceva dupa Leo… O dama bine de linga mine la intrebarea lui Cohen “Are you satisfated?”, a exclamt un “O yeah”, probabil ca ajunsese la un punct maxim al satisfactiei totale.
Fetele (surorile Webb) de la backing vocals isi demonstreaza inca o data maiestria interpretind spre sfirsit o piesa in duo la harpa si chitara. Saxofonistul cu vesta si nume de personaj de desen animat Dino (sau de fotbalist italian ) ne arata ca stie sa cinte la mai mult de un instrument.
Claparul Neil , nu Armstrong, are in dotare un Hammond (probabil firma producatore – reclama mascata, dupa cum tot il lauda Leo) pe care il foloseste cind si cum trebuie. Chitaristii sunt 2, unul cu chitara electrica si altul cu . . . bandurria, laud, archilaud and 12 string guitar (asa scrie pe site-ul lui Leo). O fi mandolina printre ele? Amindoi virtuozi desavirsiti. In fata omului cu mandolina Cohen a ingenunchiat la citeva piese .
Playlist vast, cu “slagare” cunoscute de publicul larg . Pentru detalii vezi leonardcohen.com. Sunetul exact cit trebuie fara oscilatii, lin si patrunzator.
Lume din toate paturile sociale: deontologi, ziaristi, actori, antenisti, corporatisti, politicieni etc. Raduleasca o fi fost?
Enumar aici: I.T. Morar cu sotia vizibil marcat de concert (de altfel are o cronica pe blogul domniei sale cu atac direct la vipuletzele de la concert), faimosul actor de talie internationala Bordeianu fara Adela dar si fara umbrela, o promptista de la stirile ANTENA 2, rockerul Lenti Chiriac s-a luat de un tip care filma concertul, Bogadan Olteanu cu sotia, o ziarista de monden al carui nume un vreau sa-l stiu, plus cantareata italiana Giana Nannini (asa a scris presa mondena).
Surpriza, in fata scenei sunt puse scaune din plastic ca la terasele din Drumul Taberei. Acolo era zona VIP. Zona care pina la sfirsit s-a umplut cu cei care aveau bilet pe gazon zona neVIP. Singurele persoane “very important” erau doar pe scena. Ploaia care a cazut citeva minute reuseste sa-i ridice de pe scaune si sa ramina asa pina la sfirsit.
Nu s-a auzit gluma cu Budapesta, domnu’ Leo a inserat frumos in cintecel numele orasului nostru fara nicio greseala. Danke Leo! Simpatic gestul lui de a scoate palaria dupa fiecare piesa cintata insotit de o reverenta. Totusi noi trebuia sa facem asta, nu el. A topait si el un pic pe scena dar nu ca Mick de la R.S.
Multimea se manifesta civilizat cu aplauze prelungite, tipete, chiote si urari de La Multi Ani! (doar a fost ziua lui de nastere, ce onoare pe noi, romanii). Organizatorii inspirati trimit pe scena 2 fete de la trust cu doua torturi cu luminari. Pupaturi, flori si stringeri de mina.
Bile negre:
Desi au fost rugati sa nu fumeze chiar daca erau in aer liber, unii omuleti nu s-au abtinut si au fumat scolareste pe la colturi. Imbulzeala clasica de la iesire. Schele prea mari ale celor de la Intact care au obturat vizionarea de pe gazon.
Toata lumea satisfacuta si implinita de ambele parti, artisti si spectatori.
Un concert perfect, simplu, elegant , unic. Si vorba lui Cohen . . . Doo-dam-dam, doo-dam-dam!
3 festivaluri într-una (sau întruna)
Într-una, adică într-o săptămână. Şi întruna fiindcă s-au legat şi suprapus.
Epopeea începe la Sulina. Nu mai fusesem niciodată în Deltă, aşa că vreo trei zile am repezentat “minoritatea celor aflaţi pentru întâiaşi dată în Deltă” la Festivalul Minorităţilor, care, nu chiar întâmplător, se petrecea zilele acelea la Sulina. Mi-au plăcut şi locul, şi festivalul. Aici şi dincoace puteţi vedea toţi participanţii în exerciţiul funcţiunii, oarecum împărţiţi de mine în două secţiuni (un fişier contiguu depăşea posibilităţile de cazare ale celor de la youtube). Nu agreez ideea de ierarhizare în cazul de faţă, aşa că n-o să vă spun cine a câştigat. Pe mine m-a cucerit plăcerea fiecăruia de a purta costumele tradiţionale, de a dansa după datină şi a cânta pe limba lui.
Venise momentul s-o şterg “la Sfântu”. Acolo îşi luase deja viteză Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul. Drumul de la Sulina la Sfântu Gheorghe, ales de Boris, barcagiul (paranteză pentru ingineri: motor Yamaha de 15 cai, pe benzină, consum de 3 litri pe oră – distanţa de aproape 40 de km a fost dovedită în vreo 3 ore, faceţi socoteala!), l-am făcut pe canale uşor ocolite şi prin ghioluri. A fost… Nu mă încumet la descriere, dar vă puteţi face o impresie.
În chiar prima seară a cântat Mircea Vintilă. Ce puteam cere mai mult?! Apoi filme, până dimineaţa. Lungmetrajele alternau cu scurtele. Ţânţarii, minoritari la Sulina, păreau cinefili înrăiţi. Din poziţia clasică de vizionare, publicul luneca uşor pe izoprene, iar când frigul începea să pişte mai rău ca ţânţarii, se strecura în sacii de dormit. Ici, colo, se mai adormea, căci berea îşi cerea şi ea tributul. Despre filme, ce pot să împărtăşesc?! Lungile mi-au cam plăcut, mai ales românescul Boogie, că era cu nişte foşti colegi de şcoală care se întâlneau după vreo 10 ani şi mai bine, iar replicile lor puteau concura cu ale noastre la coloratură, atunci când suntem între băieţi! În schimb, scurtmetrajele oscilau. Unele erau sclipitoare, altele surclasau “incapacitatea mea de neînţelegere”! Bune şi inserţiile de la happyfish, cel mai mult mi-a plăcut lectura fără diacritice a unei Scrisori a lui Adrian Păunescu către Ceauşescu. Faza “aşa nu” s-a petrecut la începutul serii de vineri, când un trio care interpreta un fel de muzică de ambianţă, cu teme instrumentale cunoscute, a fost pur şi simplu uşuit de pe scenă, oamenii fiind nevoiţi să se întrerupă în toiul unei melodii…
Dimineaţa următoare am izbutit cu greu să evadez de la Sfântu! Unicul catamaran programat pentru sâmbătă a înghiţit abia jumătate dintre turişti, iar localnicii nu prea se îmbiau la drum aşa lung. Dar nici nu concepeam să ratez ultima zi de Stufstock! După îndelungi căutări şi parlamentări, am găsit o barcă numai bună pentru programul “Rabla” şi am făcut 5 ore lungi până la Murighiol, de unde se putea continua drumul pe uscat. În fine, spre seară descindeam în Vamă… După două beri solitare, au început să apară şi primele feţe cunoscute. Totuşi, nimeni n-a vrut să mă însoţească la concert… Mie, unuia, mi s-a părut OK ideea pe care s-a mers anul ăsta la Stufstock, aceea de a asculta şi a lua aminte, aşa că atmosfera de jazz din ultima seară de festival chiar mi s-a potrivit. Pe lângă Jean Luc Ponty (are la CV ani buni de Mahavishnu Orchestra), mi-au mai plăcut şi Nguyen Le (solista interesantă, şi ca voce şi ca prezenţă scenică). Revenit pe plajă, nu-mi mai doream decât să pierd şirul, iar în Vamă sunt destule locuri perfecte pentru asta… Nu-mi amintesc decât că m-am trezit a doua zi la 10, pe bancheta din spate, cu ambele portiere lăsate inspirat deschise, întrucât aşa am putut dormi comod, cu picioarele întinse, în timp ce la extremitatea cealaltă briza a diluat aburii. Obligatorie baia în mare, apoi am tras maşina mai aproape de Stuf (am parcat cam aşa) pentru un ultim suc (mă ardea tare, nu numai soarele!). Am plecat cu slipul agăţat la retrovizoare (la exterior, normal!), am pus CD-ul cu Buze blonde şi am luat şi nişte autostopişti pentru că nu-mi place să tac de unul singur…
Stufstock – Remember 2006
Ţărmul bulgar e la o aruncătură de scoică. În Vamă oamenii se împart între cele două scene. Meciul e undeva la coada priorităţilor. Totuşi se simte ceva. Unele mese sunt rezervate la terasele care şi-au montat ecrane. La concurenţă cu naţionala sunt Alifantis şi Andrieş, pe scena “soft”. Teoretic, câte unul pe repriză. Ştiu că, indiferent ce voi alege, voi regreta alternativa. Un fel de deja vu pentru mine. În cele din urmă îmi spun că Stufstock-ul este o dată pe an (dacă va mai fi!), în timp ce naţionala va mai avea meciuri, umătorul chiar miercuri. Numai că iluzia că sunt propriul meu stăpân chiar asta se dovedeşte. Dacă anul trecut doar marea limita numărul spectatorilor, de data asta la cârciuma lui Şoni se suferă de claustrofobie. Spectatorii rămaşi pe afară privesc scena pe un ecran imens, în timp ce sunetul răzbate peste gard. Cumva, instinctul mă ghidează spre cârciuma vecină. Aici meciul se da la tv şi găsesc un unghi în care văd şi ecranul cu scena pe fundal. Perfect, un fel de televiziune picture in picture, cu sunet live. Un timp treaba merge strună, deşi Alifantis pare sceptic. La 2-0, de dincolo de gardul de rogojină aflu că “degeaba începe o nouă zi”. Tocmai el, grecul Alifantis, să aibă pretenţii de scor mare contra bulgarilor?! Meciul lasă să se întrevadă o fiesta în Piaţa Universităţii. Alifantis sugerează Piaţa Romană nr. 9 şi-i pasează ştafeta lui Andrieş. Dar ce se întamplă?! Pe parcursul unei singure melodii a lui Andrieş (şi ce melodii scurte are ăsta!) bulgarii egalează! Într-adevăr, “am furnici pe toată talpa, încerc podeaua ca un bec…” Fluier final. Într-o doară, încerc să intru la Şoni şi, ca prin minune, reuşesc. Înăuntru, veselie mare. Ca să vezi, când eram pe val, Alifantis îi dădea cu lacrimogene, iar acum Andrieş bagă săltăreţe! Cică Felix e un motan turnător, patron de televizor! O fată are steagul României pe umeri, Andrieş simte ceva şi o linişteste: “tu nu-ţi fă griji draga mea, toată lumea păţeşte aşa”. Apoi pomeneşte ceva de o “ceafă lată, cu păr mult, cârlionţată”. Cum le ştie el pe toate! Finiş şi la scena “soft”. Ceva a lipsit ca să fie totul perfect. Poate victoria contra bulgarilor. Poate Chilian. Poate altceva…
Târziu, în noapte, bulgarii tranzitează Vama în viteză şi sunet de sirene. Îi petrec cu privirea din faţa scenei “hard”, unde greii de la Phoenix tocmai îşi cer viaţa înapoi, “ce-am risipit-o pentru voi”. Pentru tricolori urmează Albania, aici se pregăteşte Luna Amară…
Democraţia sucks!
Acum nu ştiu câţi ani, umbla vorba prin jurnale că un mare grangur din sport făcuse nişte manevre şi se alesese mahăr în continuare, inclusiv prin votul femeii de serviciu. Lumea s-a indignat… “Păi cum plm poate aia să ne decidă nouă preşedintele de federaţie?!” Aha, dar dacă pe ăsta n-ar trebui să poată, cum se face că-l alege pe-ăla de ţară?!
Să nu mă bănuiţi bolnav de vini imaginare, n-am nimic cu femeia de serviciu. Ba chiar îi zic săru’ mâna, spre deosebire de alţii care n-o zăresc nici periferic. Dar un vot egal un vot şi uite aşa îmi iau una peste bot! Se tot vorbeşte de competenţe… Femeia de serviciu înghite pe nemestecate preşedintele de bloc ales de locatari, în schimb hotărăşte preşedintele de la Cotroceni, dimpreună cu ăia care primesc şi pantoful stâng numai dacă au pus ştampila bine şi a ieşit cine trebuie! Mă rog, nu sunt numai amărâţii ăia de vină…
Măh, nici de totalitarist n-am vocaţie. Am trăit în timp real diferenţa dintre dictatura ticăloşilor şi dictatura nătângilor. Da’ tot nu mă împac cu ideea! Şi uite de-aia o dau în utopii… Să se înfiinţeze, frate, facultatea de alegători! Vrei să contezi? Dovedeşte că ştii despre ce e vorba în propoziţie. Ia să vedem, ce lecţie avem pentru azi… Alegeri locale. Ce notă ai luat? Dacă ai luat 2, atâta pondere are votul tău, 20%! Ai luat zero, atunci du-te şi votează la sondajele alea de la otv! Şi să vă spălaţi pe cap cu piedone al vostru…
Primul POST din era Publica!
Cum puteam ieşi prima dată în lumea largă decât cu hainele cele vechi ale împăratului?! Mai ales că la secţiunea Video mi-a fost desfiinţat contul unde uploadam fişiere… Aşadar, de azi intrăm în traficul intens din blogosferă (citiţi şi pagina ABOUT). La mai mare! ;)
STUFSTOCK 2008! Punem de o micro-Revedere?
14-16 august, asta e perioada cu pricina… Acum ar trebui s-o bag pe-aia cu “locatia”, da’ mă abţin! Nu de alta, dar oricum ştie toată lumea care contează. Chiar dacă nu e greu să-mi dau seama că nu va mai fi ca anul trecut, îmi acord prezumţia de optimism şi am să spun doar că anul ăsta va fi altfel. Poate ne strângem o mână de oameni, poate mai sunt şi alţii care chiar atunci se găsesc prin preajmă… Ce ziceţi, o facem lată?! Nu de alta, dar m-am întâlnit vineri cu Doina şi cu Gică şi am înţeles că Nina are ideea de a organiza ceva la mare, la anul! Păi şi până atunci nu dansăm şi noi o vară?!
Discursul lui Piţi către naţiune, în versuri albe
la echipa naţională schimbarea va începe cu mine
doar ziariştii răuvoitori îşi pot imagina că
eu nu agreez jocul spectaculos, de atac
pentru că un lucru e sigur pentru mine:
transparenţa şi deschiderea către presă mă vor caracteriza de acum încolo
voi demonstra că este o mare prostie să credeţi că
băieţii mei vor continua să se apere cu tot efectivul, oricine le-ar fi adversar
vă asigur, fără umbră de îndoială, că
victoria la scor va fi scopul principal al viitoarelor preliminarii
totuşi, sunt şi unii jucători care îşi imaginează că
selecţia la naţională este asigurată pe viaţă
ca să se joace rummy în cantonamente… pentru cei vicioşi
toleranţa va fi zero şi voi lua măsuri pentru
dezbatere publică pe bloguri
nu suport ideea de
a păcăli fotbalul
asta este menirea mea,
îmi voi îndeplini misiunea în pofida celor care cred că
şansele noastre de calificare la mondiale sunt minime cu mine pe bancă
îmi voi duce la capăt mandatul chiar dacă
voi fi expus atacurilor din toate părţile, însă tot ce ştiu este că
eu reprezint viitorul, eu sunt Piţi Antrenorul!
PS PENTRU A AFLA CE GÂNDEŞTE DE FAPT SELECŢIONERUL, CITIŢI VARIANTA ÎN VERSURI NEGRE, ADICĂ DE LA COADĂ LA CAP!
Sa abordam subiecte la zi…
Fiindca nu am gasit alta, am ales o solutie de compromis… Blogul va deveni unul de opinii! ;) De fiecare data cand apare vreun subiect fierbinte, pac cu el la blog! Asadar, afirma-te, cefericitule!
Desigur ca am putea vorbi despre cel mai bogat functionar public din Romania, unul al carui nume l-am auzit prima data chiar aici, pe blog… Dar de ce sa abordam asemenea subiecte particulare si sensibile, deopotriva?! Nu mai bine vorbim despre fotbal si politica?! Asadar, Romania sau Italia? Blaga sau Oprescu?
